Home » Maratoanele Descopera » Paste 2015 - traditii si obiceiuri » De ce Paştele catolicilor se sărbătoreşte în altă zi faţă de Paştele ortodocşilor. Calendarul sărbătorii până în 2026, pentru ambele rituri

De ce Paştele catolicilor se sărbătoreşte în altă zi faţă de Paştele ortodocşilor. Calendarul sărbătorii până în 2026, pentru ambele rituri

Publicat: 05.04.2015
Catolicii din lumea întreagă sărbătoresc şi în acest an Paştele la altă dată decât ortodocşii. Cum s-a ajuns la aceste diferenţe în calendar care pot ajunge chiar şi la cinci săptămâni?

Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.

În Antichitate, au existat foarte multe diferenţe în prăznuirea Paştelui în lumea creştină. Astfel, în primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici celebrau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan. Deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, aceştia se numeau Quartodecimani. De precizat că Nisan (nume de origine babiloniană) este cea de-a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic. Nisan este o lună de primăvară de 30 de zile. Totodată, în limba turcă este numele lunii aprilie.

Protopashiti, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în săptămâna azimilor iudaice.

Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos. În vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii. Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primavară. Sărbătoarea se numea Paştile Învierii.

Regulile Paştilor, stabilite la Niceea

Pentru a elimina controversele legate de sătrbătoarea Paştilor, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştile vor fi serbate totdeauna în prima duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară. În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

Totododată, dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cade în aceeaşi zi ca şi Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuie amânat cu o săptămână.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine.

Schimbarea apărută după introducerea calendarului gregorian

Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocţiul de primăvară să se mute înapoi în anul calendaristic.

În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare. Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.

În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat. Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian.

Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşii au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să revină asupra deciziei şi să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii care serbează Paştele după calendarul vechi. Vaticanul a recomandat minorităţilor catolice din ţări cu majoritate ortodoxă să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii. În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.

Potrivit calendarelor folosite de Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, bazate pe mişcarea lunii, respectiv a soarelui (legată de echinocţiul de primăvară), în următorii 11 ani Paştele va fi sărbătorit după cum urmează:

Redescoperă Tradiţia Paştelui! Urmăreşte mini serialul nostru de articole, află tradiţii şi obiceiuri inedite, locuri frumoase şi poveşti impresionante. Le găseşti aici pe toate!

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ